27 mai 2011

Ateliere, târguri de jucării, clovni, magicieni şi teatru, de Ziua Copilului, în Capitală

Ateliere, târguri de jucării, clovni, magicieni şi teatru de păpuşi se numără printre atracţiile diferitelor evenimente organizate începând de sâmbătă în diverse locuri din Capitală, de la parcuri şi muzee la mall-uri, de Ziua Copilului.

Încă de sâmbătă şi până pe 5 iunie, centrul comercial Bucureşti Mall organizează un adevărat carnaval dedicat în exclusivitate celor mici.

Printr-un parteneriat cu Teatrul Ţăndărică, Bucureşti Mall va expune peste 70 de păpuşi de teatru pe parcursul întregii luni iunie. Actori de la Teatru Ţăndărică vor relata copiilor cele mai trăznite întâmplări din activitatea lor şi le vor povesti despre piesele de teatru în care păpuşile au fost personaje principale. Păpuşile prezentate aparţin patrimoniulului Teatrului Ţăndărică, cu vechime de aproape jumătate de secol.
Copiii sunt aşteptaţi şi cu spectacole de teatru de păpuşi, pictură pe tricouri, clovni, un puzzle uriaş, pictură pe faţă, ateliere creative. Ei vor avea ocazia să se distreze alături de prinţi, prinţese, cavaleri din poveste, clovni şi multe alte personaje de poveste ce îi vor antrena în jocuri creative şi inedite.
Una dintre cele mai mari atracţii ale carnavalului va fi provocarea adresată celor mici de a se deghiza în personajele lor preferate. Organizatorii le vor pune la dispoziţie costume de carnaval, în care să facă poze gratuit în studioul de poveste special amenajat. Cei ce acceptă provocarea au şansa de a pleca împreună cu părinţii într-o excursie de trei zile la cel mai mare parc de distracţie de la Paris.

De asemenea, în spaţiile special amenajate se vor organiza concursuri zilnice la care cei mici vor putea câştiga cărţi de colorat, jucării, meniuri la restaurantele din mall, DVD-uri şi invitaţii la film.

Teatrul Ţăndărică şi Teatrul Ion Creangă au pregătit piese celebre ce vor fi puse în scena în incinta centrului comercial.

Reprezentanţa Comisiei Europene în România va organiza, de asemenea, un eveniment pentru copii, duminică, la Roata Mare din parcul Herăstrău, între orele 10.00 - 12.00. La intrare, copiii vor fi întâmpinaţi de clovnii Crănţănel, Caramel şi de personajele din lumea Disney, care îi vor introduce în lumea poveştilor şi îi vor antrena în jocuri, concursuri, activităţi creative şi programe artistice. Prin intermediul activităţilor desfăşurate, copiii vor fi familiarizaţi cu noţiuni de voluntariat în contextul în care 2011 este Anul European al Voluntariatului.

Nu vor lipsi de la eveniment ateliere pentru confecţionarea de păpuşi organizate de Muzeul Ţăranului Român, atelier de inventat poveşti, atelier de origami, face-painting, modelare de baloane, programe artistice şi premii. De asemenea, copiii vor avea parte de multe alte surprize la "Lumea micilor voluntari".

ArCuB - Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti îi aşteaptă pe cei mici tot duminică, în Parcul Cişmigiu, între orele 11.00 - 21.00. Personaje costumate, mimi, jongleuri, statui vii, clovni şi magicieni îi vor introduce pe copii într-o lume de poveste. Parcul, decorat cu baloane colorate şi panouri ilustrate cu imagini din basme, va găzdui ateliere, jocuri şi concursuri. Copiii sunt invitaţi să construiască păpuşi, să devină maeştri origami, să deseneze şi să modeleze împreună cu artiştii plastici, dar şi să participe la experimente distractive şi întreceri sportive. În chioşcul central, micuţii sunt aşteptaţi la face-painting şi la coafor. Portretişti şi caricaturişti le vor imortaliza figurile şi le vor oferi desenele în dar.
Spre încântarea celor mici, iepuraşi, ieduţi şi porcuşori de Guineea pot fi admiraţi şi hrăniţi într-o zonă special amenajată între Chioşcul Central şi Podul Mare.
Timp de 10 ore, vor fi spectacole în toate zonele parcului. Pe cele două scene - amplasate în vecinătatea Chioşcului central şi lângă Platan - vor urca ansambluri artistice, trupe de teatru dans, coruri de copii şi solişti. Pe Scena Mare vor cânta pe rând: Adagio, Andante, Amicii, Andantino, Bim Bam, DoReMi şi Allegretto. Actorii teatrelor Ţăndărică, Ion Creangă, Masca şi ai Teatrului de Magie "Andrei Teaşcă" îi aşteaptă pe copii la Scena Mică. Alte spectacole de teatru vor avea loc la Cetate, la Ciupercă şi pe Aleea Trandafirilor.
Cişmigiul Copiilor se va încheia cu recitalul trupei Hi-Q, care va avea loc pe Scena Mare, de la ora 20.15.
Surpriza zilei va fi o tombolă cu premii. Premiul cel mare va fi o excursie la Disneyland Paris, premiul al II-lea constă într-un curs gratuit de limba engleză, iar premiul al III-lea - o maşinuţă excavator. Tombola va continua cu alte premii: plimbări cu barca şi hidrobicicleta pe lac, cursuri gratuite de limba engleză, excursii în tabără la mare, bilete la teatrele Ţăndărică şi Ion Crengă.
Cu ocazia lansării postului Disney Junior şi a premierei filmului "Jake şi Piraţii din Ţara de Nicăieri" pe 1 iunie, duminică, în parcul Cişmigiu, cei mici sunt asteptaţi la "Insula Piraţilor Disney Junior", special amenajată în cadrul acestui eveniment. Toti copiii sunt invitaţi să participe la concursuri, să se bucure de face-painting şi poveşti cu piraţi sau să se joace într-o corabie adevărată ce va fi montată pe spaţiul verde.

Chiar de Ziua Copilului, miercuri, cei mici, dar şi cei mari sunt aşteptaţi în curtea Muzeului Ţăranului Român, între orele 10.00 şi 18.00 la un mic târg de jucării făcute de artişti şi studenţi, târg de jucării aduse de copii pentru schimb sau vânzare, atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, cutia cu jucării - tombolă pentru copii, atelier de cusut păpuşi din pluş cu Silviu Fologea, atelier de pictură pentru copii în curte sau la Atelierul de creativitate, concurs de trageri cu arcul în curtea muzeului şi dulciuri.
Piesa de animaţie "File de poveste" - o combinaţie între păpuşi, actorie şi teatru de umbre - susţinută de trupa de copii a atelierului de teatru de la muzeu, coordonat de Beatrice Iordan, va avea loc la ora 11.00, la Clubul Ţăranului.
Totodată, până pe 1 iunie, este prezentată la Muzeul Ţăranului Român, la Sala Acvariu, o expoziţie cu păpuşi de colecţie, create de Ana Ponta.

Ziua Internaţională a Copilului a fost proclamată la Conferinţa mondială pentru bunăstarea copilului de la Geneva, din 1925, pentru data de 1 iunie. În ţările din fostul bloc comunist, dar nu numai, Ziua Copilului se sărbătoreşte la această dată. Pe de altă parte, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1954 a proclamat Ziua Universală a Copilului pentru data de 20 noiembrie. Ziua Copilului este sărbătorită însă şi la alte date în jurul lumii.

(Material de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)

Sursa aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu