1 iulie 2011

Ziua Sugarului Sibian

Duminică, 3 iulie, în intervalul orar 10:00 - 18:00 va avea loc, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, o nouă ediţie a evenimentului "Ziua Sugarului Sibian".

Sărbătoarea a debutat pe data de 1 iulie 2006 şi, bucurându-se de un real succes, a ajuns la cea de-a şasea ediţie.

Chiar de la prima ediţie, acest eveniment a stârnit interesul unui mare număr de mămici şi tătici, care nu au ezitat să-şi demonstreze aptitudinile în cea mai grea meserie, cea de părinte, iar bebeluşii, mai cuminţi ca niciodată, şi-au gângurit planurile de viitor, care, bineînţeles, au fost premiate aşa cum se cuvine.

“Ziua Sugarului” este dedicată, în primul rând, copilaşilor cu vârste între 0 şi 2 ani. Vom organiza concursuri exclusiv pentru micuţii cu vârste de până la 2 ani: Cross-ul Bebe, pe mochetă (de-a buşilea), Cross-ul Bobocel, Miss şi Mister Bebe, Miss şi Mister Bobocel.

Pentru mămici şi tătici am pregătit un program special: atât concursuri instructive şi distractive: Mămica ŞtieTot, Tăticul Priceput, cât şi consiliere pre- şi postnatală asigurată de specialiştii Centrului Medical Alessia.

Masajul bebeluşului (demonstraţii individuale), tehnici de masaj pentru relaxarea bebeluşului, exerciţii – elemente psihoterapeutice în vederea dezvoltării abilităţilor empatice şi capacităţii de relaţionare părinte – copil, gimnastica gravidei (exerciţii de tonifiere a organismului în general şi, în mod special, a grupelor musculare implicate în naştere, pentru un travaliu mai scurt şi mai nedureros) şi cursurile Lamaze sunt doar câteva dintre elementele oferite la Ziua Sugarului Sibian de Centrul Medical Alessia.

Grădiniţa cu predare în limba engleză Helen Doron va organiza şi în acest an diverse ateliere, activităţi şi jocuri în limba engleză, punctul forte din programul lor constituindu-l prezentarea interactivă a cursurilor în limba engleză pentru bebeluşi.

Aşadar, veniţi duminică, 3 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cu mic, cu mare şi cu suzeta la purtător, pentru a sărbători împreună cea de-a şasea ediţie a „Zilei Sugarului Sibian”.

Evenimentul se va desfăşura între orele 10:00 şi 18:00, la Etno Tehno Parc (aflat în Muzeul în aer liber, la intrarea dinspre Grădina Zooogică).

Intrarea este gratuită pentru toată lumea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu