13 august 2011

Cadou de Ziua Marinei: Plimbări gratuite cu vaporaşul în Herăstrău


Bucureştenii se vor putea plimba gratis cu vaporaşul pe lacul Herăstrău, de Ziua Marinei Române.

Pe 15 august, de Sfânta Maria, se sărbătoreşte şi Ziua Marinei Române. Cu acest prilej, la Debarcaderul Central (Pavilion H) din Parcul Herăstrău se va organiza o festivitate, iar cei prezenţi vor avea ocazia să se plimbe gratis cu vaporaşul pe lac, între orele 12.00 şi 20.00. La dispoziţia bucureştenilor şi a turiştilor vor fi 12 ambarcaţiuni, cu un număr total de 400 de locuri.

Evenimentul organizat de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va începe cu ridicarea pavilionului şi a marelui pavoaz, în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare. Potrivit unui comunicat al ALPAB, festivitatea va continua cu oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, cu apariţia "zeului Neptun" şi cu o paradă de ambarcaţiuni şi lăsarea la apă a ancorei de flori.

Programul se va încheia cu jocuri marinăreşti tradiţionale precum trasul la parâmă şi umplerea butoaielor cu apă.

La dispoziţia celor care vor asista la festivitate vor fi şi 60 de bărci cu rame, care vor putea fi închiriate pentru 5 lei pe oră, şi 60 de hidrobiciclete, pentru care doritorii vor plăti 10 lei pe oră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu