28 septembrie 2011

Cursuri pentru copii la Teatrul de Opereta

Incepand cu a doua jumatate a lunii octombrie, Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” organizeaza cursuri de arta si creativitate pentru copii! Institutia isi continua astfel activitatea cultural-educationala, dezvoltand proiectul „Creste prin Arta!” si investind cunostintele si energia sa pentru a-i introduce pe copii in lumea artei si a jocului creativ. 

Intelegand importanta dezvoltarii personale a copilului prin jocuri de imaginatie si socializare, teatrul ofera trei cursuri „Creste prin Arta!”, fiecare adresandu-se unei alte laturi a creativitatii copilului si prezentand lumea spectacolului in diferitele sale forme.

Curs de Teatru de Animatie

Numar maxim de participanti: 10
Varsta minima: 8 ani

Cursul de Teatru de Animatie este coordonat de Beatrice Iordan, muzician si maestru-papusar. Copiii vor invata despre teatrul de animatie (marionete, papusi de teatru, teatru de umbre), luand astfel un prim contact direct cu lumea spectacolului si a povestilor dramatice. Cursul urmareste sa dezvolte indemanarea si creativitatea copiilor, care vor inventa impreuna povestea si vor mesteri papusile de teatru si decorul. La finalul intalnirilor, parintii sunt asteptati la spectacol! 

Cursul incepe pe 10 octombrie si are loc in 16 intalniri a cate 1 ora si 30 minute, in fiecare luni, de la ora 13.30. Costul lunar  este de 100 lei.

Curs de Muzica Traditionala

Numar maxim de participanti: 15
Categorie de varsta: 5-14 ani

Cursul de Muzica Traditionala este coordonat de Beatrice si Florin Iordan, muzicieni si membri al formatiei de muzica veche romaneasca „Trei Parale”. Cele patru intalniri au ca scop familiarizarea copiilor cu instrumentele muzicale traditionale (tambal, cobza, fluier, dramba, etc), pe care cei mici le vor putea vedea, auzi si incerca. Astfel, intr-un atmosfera vesela si presarata cu povesti muzicale, copiii pot invata despre familiile de instrumente (percutie, instrumente de suflat, instrumente cu coarde), despre sunete si traditia muzicala romaneasca.

Cursul incepe pe 11 octombrie si  are loc in 4 intalniri a cate o ora, in fiecare marti, de la ora 14.00. Costul lunar este de 100 lei.

Curs de Actorie si Teatru
Numar maxim de participanti: 15
Varsta minima: 7 ani
           
Cursul de Actorie si Teatru este coordonat de Oana Rusu, actrita a Teatrului National de Opereta „Ion Dacian” si urmareste sa dezvolte creativitatea si expresivitatea copiilor si increderea in sine. Oana Rusu ii asteapta pe cei mici pentru a le oferi notiunile elementare despre lumea spectacolului, ajutandu-i sa isi dezvolte abilitatile personale prin tehnici de actorie si interpretare, jocuri, improvizatii, exercitii de dictie si miscare scenica. Pe parcursul cursului, copiii vor pregati impreuna o piesa de teatru pe care o vor prezenta in fata parintilor, la serbarea de final!

Cursul incepe pe 13 octombrie si are loc in 16 intalniri a 1 ora si 30 minute, in fiecare joi, de la ora 18.00. Costul lunar este de 100 lei.



Pentru inscriere si detalii va stam la dispoizitie la adresa de e-mail ioana.schiau@opereta.ro sau la numarul de telefon 0751 177 084. Pentru mai multe informatii, accesati si pagina de facebook si blogul proiectului „Creste prin Arta!”:  http://cresteprinarta.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu