15 septembrie 2011

Serbările Toamnei - Cârstovul viilor la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la Serbările Toamnei - Cârstovul viilor, desfăşurat în perioada 17 – 18 septembrie 2011. Evenimentul marchează începutul culesului viilor la români, motiv de bucurie şi de sărbătoare.


Vizitatorii vor avea ocazia în această perioadă să descopere şi să achiziţioneze produse de la meşterii populari veniţi din toate colţurile ţării, să deguste cozonaci, turtă dulce, fructe, dulceţuri, miere şi produse bio.

Originalitatea şi diversitatea culturii tradiţionale va fi ilustrată printr-un program de datini şi obiceiuri specifice culesului viilor, cântece, dansuri, teatru, concursuri – susţinute de ansambluri româneşti, ale etniilor conlocuitoare şi ansambluri venite de peste hotare:

- Ansamblul Ţara Vrancei din Focşani deschide programul evenimentului oferind publicului vizitator prin cântec şi joc povestea de la strugure la vin;
- Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman şi Ansamblul folcloric Carpaţi din Câmpulung Muscel vor întreţine atmosfera de sărbătoare;
- Asociaţia Tradiţia Militară din Bucureşti va întâmpina vizitatorii cu onoruri militare în echipament de epocă;
- Muzica Militară a Jandarmeriei Române va încânta publicul cu un buchet de şlagăre din toate timpurile, cântate în chioşcul muzeului;
- soliştii Maria Butaciu, Gheorghiţa Nicolae, Rodica Anghelescu, Cornelia Tihon, Maria Băndoiu, Gabriel Dumitru vor aminti în cântecele lor despre vie şi vin;
- Ansamblurile Orfeas al Comunităţii Elene din Prahova, Asteria al Uniunii Elene din Bucureşti vor aminti de ritmurile greceşti, iar Ansamblul Sadina din Popova, Bulgaria va aduce aroma viei şi vinului de la sud de Dunăre;
- Teatrul Masca din Bucureşti va fi prezent cu piesa Statui vivante
- Concursurile vor asigura voia bună din belşug !

Cu aşa program, merită să vii la Muzeul Satului la sărbătoarea Cârstovului viilor! Deschiderea va avea loc sâmbătă, 17 septembrie 2011, ora 12.00.

Programul celor două zile de sărbătoare:
Sâmbătă: 12.00 – 19.00 Duminică: 9.00 – 19.00

Program Sambata, 17 Septembrie

12.00 Bun venit la Serbările toamnei !

12.30 De la strugure ... la vin! - datini şi obiceiuri la culesul viilor
Ansamblul folcloric Ţara Vrancei – Focşani, Vrancea
Coordonator – prof. Maria Murgoci

13.30 In memoriam
George Antofi şi emisiunea radiofonică Mioriţa

14.00 Cântece vechi muscelene!
Grupul folcloric Cântul dorului – Mioveni, Argeş
Coordonator – Zaharia Rădulică

14.30 Mi-e dragă viaţa şi lumea! - Elisabeta Turcu şi invitaţii săi
Tita Bărbulescu
Ansamblul folcloric Carpaţi – Câmpulung Muscel, Argeş
Director artistic – Nelu Horobeanu

15.00 Sunetul culorii
Expoziţie de artă plastică realizată de bursieri ai programului Tinere Talente susţinut de Fundaţia Principesa Margareta a României (Şura Bancu)

15.30 Despre vie şi vin ... prin vers şi cânt.
Participă actorii Alexandru Nicolae Mihai şi Marian Ciripan
Solist instrumentist -Cornelia Tihon – Bucureşti

16.00 Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman
Invitaţi: Florin Ologeanu, Loredana Streche

17.00 Toamna în vie - Ansamblul Asteria al Uniunii Elenilor din România

13.00-15.00 Atelier de icoane pe sticlă şi lemn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu