14 octombrie 2011

Terra Park se deschide duminică

Duminică, la ora 10.30 se dă startul la distracţie. Un număr de 30 de echipamente moderne aşteaptă să fie încercate de bucureşteni în parcul situat pe Bd Timişoara nr 8A.

Trei luni au fost suficiente pentru a amenaja, pe o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi, cel mai mare parc de distracţii din ţară. Duminică, la ora 10.30, va avea loc inaugurarea, la care vor participa Nadia Comăneci şi Richard M. Daley, legendarul primar al oraşului Chicago, cel care a condus metropola americană timp de peste 22 de ani.


După ceremonia de inaugurarea, bucureştenii pot gusta din plin adrenalina oferită de toate echipamentele de distracţie, printre care şi vedete precum Z Force Tower (Willis Tower) - platforma care se ridică la o înălţime de 53 de metri, popularul Rollercoaster care va rula ameţitor pe un traseu de 310 metri şi va ajunge la înălţimi de 11 metri, dar şi Hydrolift-ul, toboganul de apă cu bărci care permite coborârea de la o înălţime de 15 metri.

Călătorii distractive în jurul lumii
Nu lipsesc nici echipamentele clasice din parcurile de distracţii europene: roţi panoramice, bumper-cars-uri, trenuleţe şi carusele pentru toate vârstele. De asemenea, copiii au ocazia să descopere, la fiecare atracţie, specificul câte unei ţări datorită gazdelor care vor purta costume tradiţionale din zonele pe care le vor reprezenta. De asemenea, jocurile împrumută din elementele ţării respective.
De exemplu, există un trenuleţ care se aseamănă cu autobuzele etajate din Londra. Practic, parcul va fi ca o călătorie în jurul lumii oferită tuturor vizitatorilor cu vârste de la 3 la 60 de ani.
13 dintre echipamentele de distracţie vor fi montate în interior şi acestea vor fi accesibile tot timpul anului, pe când cele din exterior nu vor putea fi folosite în lunile ianuarie şi februarie. Parcul va fi deschis zilnic, iar accesul se face pe baza unui card încărcat cu puncte.


Câte te costă distracţia
Încărcarea cu un punct costă un leu, cu 50 de puncte -50 de lei, cu 80 de puncte - 70 de lei, iar cu 120 de puncte costă 100 de lei. Cardul este valabil pentru trei intrări în parc timp de un an de zile, cu condiţia de a avea cel puţin un punct valoric. Punctele pot fi folosite atât la distracţii, cât şi la restaurant sau la magazinul de suveniruri şi parcare. Distracţiile pentru copii costă 5 puncte, cele destinate familiilor, 10 puncte, iar pentru distracţiile extreme se consumă 15 puncte. Parcul dispune şi de o parcare proprie de aproximativ 500 de locuri.

Vine cel mai mare rollercoaster din ţară
„Terra Park îşi propune să atragă aproximativ 600.000 de vizitatori încă din primul an, în condiţiile în care, potrivit statisticilor, o familie va vizita parcul de cel puţin trei ori într-un an", a declarat Doina Gângoe, director general al societăţii Rami-Dacia, dezvoltatorul proiectului.
Investitorii au în plan extinderea proiectului prin construirea celui mai mare rollercoaster din ţară, a unui hotel pentru cei care vin din afara oraşului şi a unei sali de concerte. Până acum, investiţia se ridică la 25 de milioane de euro.

Sursa articol

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu