5 martie 2012

Cum sa-ti inscrii copilul la grădiniţă sau la şcoală


Începe o perioadă agitată pentru părinţii ai căror copii se pregătesc acum să intre în sistemul de învăţământ. În aceste zile, se dă startul pentru alegerea grădiniţei sau a şcolii unde cei mici îşi vor petrece următorii ani.

Pentru grădiniţă

  • Până pe 31 martie are loc reînscrierea copiilor care se află deja într-o unitate de învăţământ şi care vor continua anul şcolar următor în aceeaşi grădiniţă.
  • În perioada 1-30 aprilie se vor face înscrieri pentru copiii nou-veniţi în unitatea de învăţământ preşcolar respectivă.

Pentru şcoală (clasa pregătitoare şi clasa I)

  • De astăzi şi până pe 16 martie, părinţii depun cererile de înscriere la şcoala de circumscripţie.
  • Între 20-27 martie vor fi completate cererile de către părinţii care au domiciliul în altă circumscripţie şcolară, pentru înscrierea copiilor pe locurile rămase libere.
  • Între 23 şi 25 martie are loc înscrierea la şcoala de circumscripţie a copiilor ai căror părinţi au solicitat, în etapa a doua, înscrierea la altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, dar care nu au fost admişi şi solicită înscrierea la şcoala de circumscripţie.
  • Între 2 şi 9 mai are loc înscrierea pe locurile disponibile, la unităţile dorite, a copiilor ai căror părinţi au solicitat înscrierea la altă şcoală decât cea de circumscripţie, dar au fost respinşi iniţial din lipsă de locuri.
  • Între 11 şi18 mai vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nici o unitate.

Numărul copiilor înscrişi, afişat zilnic

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a declarat că pentru asigurarea transparenţei procesului de înscriere şi reînscriere, conducerile grădiniţelor vor afişa capacitatea unităţii de învăţământ, numărul de copii aprobat prin planul de şcolarizare, iar zilnic, la sfârşitul programului de lucru, numărul de copii înscrişi din totalul disponibil.


Sursa ziarul Libertatea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu