12 iulie 2012

Muză. Muzică. Muzeu.

Dacă nu aveţi ocazia să vă programaţi concediul în următoarea lună, dar vreţi să vă petreceţi din ce în ce mai mult timp alături de cel mic, Asociaţia De dragul artei vă invită să vă bucuraţi împreună de un proiect unic în peisajul cultural românesc: Muză. Muzică. Muzeu.


Luna mai a fost dedicată programelor desfăşurate în parteneriat cu grădiniţele, însă începând cu 23 iunie a.c., copiii sunt aşteptaţi, alături de părinţii lor, să descopere prin joc, muzică şi mişcare, Muzeul Naţional „George Enescu” de pe Calea Victoriei, nr. 141, Bucureşti.

Atelierele dedicate familiilor sunt structurate pe 2 teme inedite: „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” şi „Domnul Do şi Domnişoara La”. Ambele sunt gratuite atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, trebuie doar să vă înscrieţi.


Astfel, întreaga abordare educativă are drept principală miză creativitatea; prin îmbinarea mai multor arte în cadrul aceluiaşi program se urmăreşte absorbţia naturală a practicilor şi valorilor de către copiii mici care, în viitor, vor aborda cultura într-o manieră firească, accesibilă şi atractivă. Totul are loc sub îndrumarea specialiştilor în educaţie muzeală şi dans creativ şi cu ajutorul unor muzicieni care vor cânta şi încânta audienţa cu fragmente din lucrări cunoscute ale universului enescian.

Structura programelor:

Luna Iunie
• Sâmbătă 23 iunie, ora 10.30 - „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” – program pentru copiii de 2-3 ani;
• Duminică, 24 iunie, ora 10.30 - „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” – program pentru copiii de 4-6 ani;
• Sâmbătă, 30 iunie, ora 10.30 - „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” – program pentru copiii de 4-6 ani;
• Duminică, 1 iulie, ora 10.30 - „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” – program pentru copiii de 2-3 ani.

Luna Iulie
• Sâmbătă, 7 iulie, ora 10.30 - „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” – program pentru copiii de 2-3 ani;
• Duminică, 8 iulie, ora 10.30 - „Pe-un picior de-arcuş, la un pian jucăuş” – program pentru copiii de 4-6 ani;
• Sâmbătă 14 iulie, ora 10.30 - „Domnul Do şi Domnişoara La” – program pentru copiii de 4-6 ani
• Duminică, 15 iulie, ora 10.30 - „Domnul Do şi Domnişoara La” – program pentru copiii de 2-3 ani
• Sămbătă, 21-22 iulie, ora 10.30 - „Domnul Do şi Domnişoara La” – program pentru copiii de 2-3 ani
• Duminică, 22 iulie, ora 10.30 - „Domnul Do şi Domnişoara La” – program pentru copiii de 4-6 ani
• Sâmbătă, 28 iulie, ora 10.30 - „Domnul Do şi Domnişoara La” – program pentru copiii de 4-6 ani
• Duminică, 29 iulie, ora 10.30 - „Domnul Do şi Domnişoara La” – program pentru copiii de 2-3 ani

Programele vor fi reluate începând cu luna septembrie.

Înscrieri:
Programările sunt obligatorii şi se fac numai în săptămâna programului, de luni până vineri, la e-mail: dorothea@dedragulartei.ro (este necesară precizarea datei, numele şi vârsta copilului) sau la tel. 0747 027 353.

Despre coordonatorul proiectului:
Asociaţia De dragul artei îşi propune dezvoltarea creativităţii şi încurajarea curiozităţii naturale a copilului în raport cu obiecte semnificative pentru cultură şi civilizaţie, prin diverse activităţi de improvizaţie artistică.

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu