15 noiembrie 2012

Ateliere culinare pentru copii

Laura Frunza, mamica implicata in cresterea copilulu sau, scrie pe blogul propriu despre experienta participarii ca invitat la un atelier culinar pentru copii si ne impartaseste cateva dintre constatarile sale legate de aceasta experienta, dand totodata sfaturi pertinente organizatorilor de astfel de ateliere:

"Am fost sâmbătă la un atelier culinar pentru copii şi cum e al doilea atelier de acest gen la care merg şi de care sunt destul de nemulţumită, am zis să-mi exprim aici câteva păreri, în speranţa că cine se bagă să organizeze aşa ceva le va citi înainte şi se va răzgândi sau se va pune serios pe treabă, se va documenta şi nu va face o varză din toate.

Dacă vrei să organizezi un atelier culinar:
  • asigură-te că ai spaţiul potrivit, cu zonă de joacă unde copiii pot face alte activităţi cât se coc/gătesc produsele finale
  • asigură-te că ai mobilier potrivit pentru copii. Un copil de patru ani nu va putea întinde aluatul cu sucitorul pe o masă care îi vine până la piept şi nici nu va putea sta confortabil pe un scaun de adult.
  • respectă categoriile de vârstă  – dacă faci grupă de 3-5 ani, atunci acceptă înscrieri doar pentru copii de 3-5 ani. Nu le spune celor mari să nu răspundă ei dacă ştiu şi nici nu-i obliga pe cei mici să se ferească de duelurile cu sucitoare ale băieţilor de 8-9 ani."
Continuarea aici

Un comentariu: