9 ianuarie 2013

O alta abordare a istoriei: Dacii–Adevăruri tulburătoare


"Istoria României trebuie rescrisă!
Falsul cu care sunt intoxicate generaţii întregi de tineri trebuie demontat!… Filmul “Dacii – Adevăruri tulburătoare” face parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează recuperarea adevărului istoric, fiind primul pas hotărât.
Aşa după cum veţi constata, dovezile ştiinţifice la care se face referire şi argumentaţia bazată pe izvoare istorice autentice, aduc informaţii inedite şi extrem de valoroase, capabile să determine o rescriere a istoriei acestui popor.
Toate acestea sunt susţinute de personalităţi şi specialişti care merită cu adevărat sa fie ascultaţi: General (rez.) dr. Mircea Chelaru (fost Şef al Marelui Stat Major al Armatei Române), Dr. Napoleon Săvescu (director fondator al Dacia Revival International Society), General (rez.) Nicolae Spiroiu (fost Ministru al Apărării Naţionale), Prof. dr. Mihai Popescu (Biblioteca Militară Naţională), Prof. univ. dr. dr. Alexander Rodewald (directorul Institutului de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania), Dr. Georgeta Cardoş (cercetător ştiintific biolog specialist genetică – Institutul Victor Babeş), Prof. doctorand Sebastian Stănculescu (paleografie şi antropologie culturală).

.



Rezultatele cercetărilor recente de paleogenetică realizate la Hamburg, Germania, pe oase şi dinţi din situri româneşti de acum 3.000-5.000 de ani, pun sub semnul întrebării teoriile pe care se bazează istoria oficială a României. Este actuala populaţie a României continuatoarea populaţiilor tracice si pretracice de acum 3.000 – 5.000 de ani? Suntem noi înrudiţi genetic cu italienii? Iată doar două dintre multele întrebări tulburătoare la care acest film documentar doreşte să răspundă cu argumente bine întemeiate. Recuperarea adevărului istoric este un demers indispensabil recuperării demnităţii naţionale."
Daniel Roxin

Sursa: aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu