16 august 2013

Plimbare cu mocăniţa în Apuseni


În Munţii Apuseni, mocăniţa a prins din nou viaţă. De Sfânta Maria, zeci de turişti s-au bucurat de o călătorie de vis, într-un cadru natural impresionant prin sălbăticia sa. Autorităţile promit că bătrâna locomotivă cu aburi va deveni o atracţie permanentă pentru vizitatorii din ţară şi de peste hotare.
Cele două vagoane au câte 70 de locuri, iar amatori de plimbare au fost din plin. Cei mai mulţi au fost fermecați de peisajele pe care le-au văzut pentru prima oară.
Durata unei călătorii este de circa trei ore, dus - întors, iar lungimea traseului abia dacă atinge 11 kilometri.

Mocănița a fost repusă pe șine datorită unui investitor austriac. Autorităţile locale din cele trei zone prin care trece locomotiva cu abur au încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste din România. Conform documentului, oficialii se angajează să administreze şi să promoveze traseele turistice pe linia Abrud - Gura Roşiei – Câmpeni.
Mocănița va circula în fiecare sâmbătă și duminică din 24 august până pe 15 septembrie. Staţia de plecare va fi la Abrud.

O călătorie durează trei ore şi costă 25 de lei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu