26 ianuarie 2014

Şcolile şi grădiniţele, închise luni şi marţi în Capitală si in judetul Ilfov



Autorităţile au luat decizia închiderii şcolilor în Capitală în zilele de luni şi marţi


colile şi grădiniţele din Capitală vor fi închise luni şi marţi, a decis Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, în urma discuţiilor cu primarul Sorin Oprescu şi cu prefectul Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX inspectorul general Constantin Trăistaru.
Potrivit lui Trăistaru, decizia a fost luată de ISMB, după ce primarul general Sorin Oprescu a solicitat mai mult timp pentru asigurarea degajării arterelor.
Astfel, vor fi închise 425 de unităţi de învăţământ, între care 296 de şcoli şi 129 de grădiniţe, în care sunt încadraţi aproximativ 242.000 de preşcolari şi elevi.



Cursurile vor fi suspendate luni şi marţi în Bucureşti la recomandarea Instituţiei Prefectului şi a Primăriei Generale, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

"Având în vedere condiţiile meteorologice nefavorabile, conducerea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis sistarea cursurilor unităţilor de învăţământ preuniversitar (preşcolar, gimnazial şi liceal) din Municipiul Bucureşti pentru datele de luni, 27 ianuarie 2014 şi marţi, 28 ianuarie 2014. Această decizie a fost luată la recomandarea Instituţiei Prefectului şi Primăriei Capitalei şi cu informarea Ministerului Educaţiei. Reluarea cursurilor în Municipiul Bucureşti va fi anunţată din timp", a precizat Ministerul Educaţiei într-un comunicat.

Toate unităţile de învăţământ din judeţul Brăila, cu excepţia şcolilor şi grădiniţelor din municipiul reşedinţă de judeţ, vor rămâne închise luni şi marţi, din cauza viscolului şi a zăpezii.
"În municipiul Brăila se va învăţa deoarece domnul primar Simionescu ne-a asigurat că până luni dimineaţă străzile se vor curăţa şi nu vor fi probleme cu circulaţia. În prezent, în oraş se poate circula, dar se ajunge mai greu, bănuiesc, sper ca până mâine - n.r. luni - să se schimbe situaţia, iar elevii să ajungă la şcoală", a declarat, duminică, inspectorul general al IŞJ Brăila Iulian Danielescu, potrivit Mediafax.

Absenteismul va fi mai ridicat, luni şi marţi, în şcolile din municipiul Brăila, având în vedere că multe şosele sut închise din cauza viscolului iar navetiştii nu vor putea ajunge la cursuri.

O decizie în ceea ce priveşte celelalte zile ale săptămânii, câte rămân până la vacanţa intersemestrială, se va lua ulterior, după analizarea situaţiei din teren.

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat restrângerea numărului de judeţe care se află sub cod portocaliu de ninsori şi viscol. De asemenea, în perioada 25 ianuarie, ora 19:00 – 26 ianuarie, ora 22.00, 14 judeţe se vor afla sub o avertizare cod galben de viscol.

Luni 27.01.2014 se suspenda cursurile in tot judetul Buzau. Rugam directorii sa comunice telefonic la ISJ Buzau, tot luni 27.01.2014 pana la ora 10, daca exista posibilitatea inceperii cursurilor de marti 28.01.2014

Sursa informatii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu